www.autoevolution.com

www.autoevolution.com

Cu un preț de pornire de peste 185,000 de dolari, Lamborghini Gallardo era mașina super sport flamboiantă pe care și-o puteau permite sportivii și rapperii aflați la început de drum (cei consacrați optau pentru vârful de gamă, Aventador).

Poate că este un oximoron să vorbești despre o mașină super sport poziționată ca model entry level, însă realitatea este că timp de 10 ani (cât a durat ciclul său de producție) Gallardo a repurtat un succes deosebit și a avut o contribuție majoră la volumele de vânzări ale Lamborghini în postura de cel mai accesibil model al mărcii. După ce s-a vândut în peste 14,000 de exemplare, taurul furios Gallardo a fost trimis la păscut de producătorul din Sant’Agata Bolognese și de oficialii companiei mamă, grupul Volkswagen.

Pentru a umple golul lăsat de oprirea producției lui Gallardo, Lamborghini va lansa oficial în primăvara acestui an un succesor mai puternic, mai ușor și mai spectaculos: Huracan.

În buna tradiție Lamborghini, numele modelului provine de la un taur de coridă, devenit celebru pentru agresivitatea sa dintr-o celebră coridă organizată la Alicante în 1879. Se pare că noul model Lambo va fi totuși un pic mai rapid decât faimosul taur de la care și-a luat numele.

Vinovat este motorul V10 de 5,2 litri care dezvoltă 610 cai putere și permite mașinii să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 3,2 secunde. Sprintul până la 200 km/h durează mai puțin de 10 secunde, iar noutatea absolută vine la nivelul transmisiei. Bucurându-se de progresele tehnologice din grupul VW, Huracan va beneficia de o cutie de viteze cu dublu ambreiaj botezată cu o denumire pur italiană „LDF – Lamborghini Doppia Frizione”.

Este lesne de bănuit (chiar dacă oficialii Lamborghini nu au confirmat acest fapt) că vorbim de aceeași tehnologie utilizată pentru cutiile S-Tronic ale modelelor Audi. Transmisia LDF va transmite uriașul cuplu de 560 Nm disponibil la 6.500 rpm către toate cele patru roți, ceea ce înseamnă că Huracan va fi la fel de manevrabil ca și modelele Audi Quttro și în special R8. Tot datorită tehnologiei împrumutate de la Audi, greutatea noului model Lamborghini este de doar 1422 de kg, șasiul fiind realizat pe structura de tip spaceframe care utilizează o combinație optimizată de aluminiu și carbon.

Pe lângă faptul că noul motor V10 cu injecție directă este mai ușor și mai puternic cu aproximativ 50 de cai putere decât predecesorul său montat pe Gallardo, acesta respectă și normele de poluare Euro 6 (emisiile de CO2 sunt de 290 grame pe kilometru)…nu ca i-ar păsa cuiva. Ah, și se spune că ar consuma și mai puțin decât Gallardo. Din nou, cui îi pasă?

Performanțele lui Huracan îl plasează între concurenții Ferrari 458 și McLaren 12C, însă modelul producătorului din Bolognia ar putea fura clienți și din curtea Maserati.

La capitolul design, Huracan nu beneficiază de abordarea radicală a vârfului de gamă Aventador, însă poate fi imediat recunoscut ca un Lamborghini adevărat. Unele voci afirmă că designerii Lamborghini au primit instrucțiuni clare din curtea grupului Volkswagen să meargă pe un design matur care să evoce o evoluție și nicidecum o revoluție.

Tot din curtea Volkswagen provin și comenzile interioare și finisările impecabile îmbrăcate în acea nota incofundabilă de nebunie italiană. Un display color TFT de 12,3 inci conferă o tușă de modernism. Acesta înlocuiește practic ceasurile clasice de bord și poate fi personalizat după dorința șoferului, oferind toate informațiile de la cele ale sistemului de infotaiment până la banalul tahometru.

Cum economia mondială arată semne de revenire, iar rețeaua de dealeri Lamborghini s-a extins în piețe cu mare potențial de creștere pe segmentul automobilelor de lux cum ar fi Rusia, India, China și Brazilia, producătorul italian speră ca Huracan să înregistreze vânzări mai bune decât Gallardo.

Înainte de debutul vânzărilor din primăvară, Lamborghini a programat peste 130 de prezentări private în 60 de orașe de pe mapamond.