Un partener puternic pentru noul sezon: în 2015, când BMW Motorsport va luat startul în cursele din DTM, United SportsCar Championship (USCC) şi cursa de 24 de ore de la Nürburgring, ce are loc pe bucla Nordschleife (Germania), va avea alături Shell în calitate de nou Premium Technology Partner.

Cu începere din 2015, Shell este şi singurul „furnizor recomandat de ulei original pentru motor BMW”, dar şi „singurul furnizor aftermarket recomandat de BMW pentru uleiuri pentru motor”. Acest parteneriat exclusiv este extins acum şi pe circuite, unde echipele vor concura cu uleiuri pentru motor Shell Helix Ultra şi Pennzoil Platinum. Toate aceste uleiuri pentru motor sunt produse din gaze naturale, ceea ce le permite să ofere protecţie şi performanţe îmbunătăţite ale motorului atât pentru modele BMW de serie, cât şi pentru cele de competiţie.

P90173807-munich-de-16th-february-2015-shell-bmw-m4-dtm-premium-technology-partner-shell-helix-ultra-design-li-600px

Logo-ul Shell Helix Ultra va fi prezent pe toate cele opt maşini de curse BMW M4 DTM, precum şi pe îmbrăcămintea echipei, combinezoanele şi căştile piloţilor. Shell Helix Ultra este una din gamele de uleiuri premium pentru motor, care se bazează pe tehnologia unică Shell PurePlus – un proces revoluţionar „gas-to-liquid” (GTL) care converteşte gazele naturale în ulei de bază fără cristale, fără nici un fel de impurităţi pe care le găsim în ţiţei. Când această tehnologie este combinată cu o selecţie de aditivi de înaltă performanţă, uleiul protejează motorul şi-l menţine curat. Modelul de competiţie Shell BMW M4 DTM va purta şi el designul caracteristic al companiei, cu o combinaţie de galben şi roşu.

Inginerii BMW Motorsport vor avea o strânsă colaborare cu specialiştii Shell pentru a dezvolta uleiuri foarte performante care să fie utilizate în maşinile de curse ale BMW Motorsport. Această dezvoltare va continua în sesiunile de teste şi, bineînţeles, de-a lungul sezonului. Accentul va fi pus pe îmbunătăţirea secvenţială a factorilor de performanţă, precum reducerea frecării şi a uzurii.

Directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt, a declarat despre acest parteneriat: „Toţi cei de la BMW Motorsport sunt încântaţi că se pot baza pe susţinerea Shell în viitor, atât în DTM şi USCC, cât şi în cursa de 24 de ore de la Nürburgring. Shell Helix Ultra şi Pennzoil Platinum sunt mărci de înaltă performanţă, care se potrivesc perfect cu proiectele noastre din motorsport. Avem deplină încredere în aceşti lubrifianţi foarte performanţi şi sperăm că noul parteneriat ne va permite ca împreună să punem bazele unui succes deosebit pe circuite”.

Referitor la noua colaborare, Mark Gainsborough – vicepreşedinte executiv Shell Lubricant – a comentat: „Shell are o pasiune specială pentru toate formele de motorsport, lucru dovedit de implicarea noastră pe termen lung în arena internaţională a sporturilor cu motor. Suntem încântaţi să extindem această implicare în calitate de partener al BMW Motorsport, pe lângă faptul că suntem furnizor recomandat de BMW pentru uleiuri pentru motor aftermarket. Parteneriatul cu BMW Motorsport evidenţiază contribuţia semnificativă pe care uleiurile noastre, în special mărcile de uleiuri pentru motor Shell Helix Ultra şi Pennzoil Platinum, o pot avea asupra performanţelor maşinilor de curse BMW. Aşteptăm cu interes colaborarea cu echipa BMW Motorsport pentru a dezvolta şi a livra produse care să maximizeze performanţele sistemelor de propulsie de la modelele competiţionale BMW. Această colaborare va permite ambelor companii să forţeze limitele de dezvoltare atât ale motorului, cât şi ale uleiului pentru motor şi sperăm ca beneficiul suprem să fie resimţit zi de zi de conducătorul unui model de serie”.

P90173808-munich-de-16th-february-2015-shell-bmw-m4-dtm-premium-technology-partner-shell-helix-ultra-design-li-600px

BMW Motorsport va utiliza Shell Helix Ultra cu tehnologie PurePlus şi în competiţiile GT şi de anduranţă. Acest produs premium poate contribui semnificativ la îmbunătăţirea performanţelor şi ciclului de viaţă ale sistemului de propulsie. Acest proprietăţi sunt esenţiale, în special pe cel mai dificil circuit din lume – bucla Nordschleife de la Nürburgring (Germania). Pentru aceasta, Shell va susţine echipele oficiale BMW Motorsport în maratonul de 24 de ore din „Infernul Verde”: modelele BMW Z4 GT3 vor purta şi ele logo-ul Shell Helix Ultra.

BMW Motorsport se află la cel de-al doilea sezon în USCC din America de Nord, unde, împreună cu nouă său partener premium Shell, va căuta să scrie un nou capitol al poveştii de succes. Din 2015, cele două BMW Z4 GTLM înscrise de BMW Team RLL se vor alinia pe grilă purtând numele Pennzoil Platinum – un alt ulei pentru motor Shell ce beneficiază de tehnologia PurePlus.

BMW Group

Datorită celor trei mărci ale sale – BMW, MINI şi Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii financiare şi de mobilitate premium. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 30 de facilităţi de producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2014, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 2,118 milioane de automobile şi 123.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2013 a fost de 7,91 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,06 miliarde de euro. La 31 decembrie 2013, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 110.351 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.