transport in viitor

Intr-un secol al vitezei in care ne dorim ca totul sa fie la dispozitia noastra cat se poate de repede, transportul ocupa un loc esential. Inca din secolul trecut, progresele in domeniul mobilitatii au fost remarcabile, determinand cresterea economica la nivel global si transformandu-ne radical vietile. In prezent, permanenta crestere a populatiei continua sa stimuleze cererea diverselor forme de transport.

Se estimeaza ca, in anul 2050, numarul de oameni care locuiesc in orase s-ar putea dubla ca urmare a cresterii populatiei de la 7 milioane, cat este in prezent, pana la 9 milioane. O consecinta directa a acestui fapt este ca numarul de masini, care astazi atinge nu mai putin de un milion, se va dubla si el. Drept urmare, apare nevoia de a imbunatati eficienta consumului de combustibil si calitatea aerului prin reducerea emisiilor de poluanti si a dioxidului de carbon care determina schimbarile climatice. Vom vedea, astfel, o dezvoltare rapida a productiei de combustibili, dar si a productiei de motoare. Unele  dintre ele vor fi concepute pentru calatorii scurte intre zonele urbane, in timp ce altele vor fi potrivite pentru calatorii mai lungi intre orase.

Combustibilii lichizi – inca de actualitate

Cel mai probabil, motorul cu ardere internă va alimenta majoritatea transporturilor rutiere pentru mulţi ani, aceasta ca urmare a cererii actuale pentru combustibilii lichizi, cum sunt benzina şi motorina, folosite din ce in ce mai mult in regiuni ale lumii in curs de dezvoltare. Vehiculele mai mici si mai usoare care folosesc motoare mai eficiente, carburanti și lubrifianti, vor cunoaste progrese imediate in ceea ce priveste emisiile de substantele poluante.

Pentru a înţelege acest lucru mai bine, specialistii de la Shell au colaborat cu Gordon Murray, designer de automobile, şi cu Osamu Goto, expert in tehnologia motoarelor, pentru a proiecta  o maşină ultra-eficienta, conceputa special pentru cei ce ce locuiesc in orase foarte aglomerate. Astfel, masina  Shell, lansata in aprilie 2016, ar putea folosi  mai putin de jumatate din cantitatea de energie de care are nevoie o  masina mica de familie, de pilda.

Gazul natural – o alternative „eco”

transportul in viitor

Gazul natural, hidrocarbura cunoscuta ca fiind foarte curata la ardere, poate constitui o alternativa pentru transport in viitor. Gazul natural lichefiat (GNL) este, in prezent, exploatat, reprezentand un posibil combustibil pentru vapoare si camioane.
GNL-ul  este, de fapt, gazul adus la starea lichida, micsorandu-si astfel volumul de 600 ori, ceea ce il face mai usor pentru depozitare si folosire in cazul navelor. In plus, GNL este mai curat decat motorina și pacura grea, deoarece produce mai putin sulf si mai putine particule și oxizi de azot. Poate  ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

Insa, pentru a dezvolta noi combustibili şi motoare in viitor este necesara colaborarea dintre furnizorii de energie si comerciantii de combustibili (cum ar fi Shell), producatorii de vehicule, consumatorii, guvernele si autoritatile municipale. Cu alte cuvinte, trebuie lucrat intotdeauna impreuna pentru a imbunatati eficienta consumului de combustibil si a transportului in general(fie rutier, maritim, aerian) si pentru a reduce  emisiile de dioxid de carbon.